Banii Fermierului | targ roenergy timisoara 2012

Dupa parcul solar din Buzias, Banatul se poate mandri cu un parc eolian, pun in functiune, recent, la Moldova Noua.

Conform Green Report, investitia eoliana, dezvoltata de catre Enel Green Power (EGP), are o capacitate totala instalata de 48 MW. Francesco Starace, CEO Enel Green Power, spune ca  Enel vor continua sa acorde o atentie deosebita producerii de energie din surse regenerabile.

Interesant este faptul ca dupa initial ce s-au concentrat pe zona Dobrogea, dezvoltatorii de parcuri eoliene au “migrat” spre alte judete ale tarii. Potrivit analistilor RES, vestul Romaniei se bucura de un potential eolian remarcabil, lucru care, evident, “face cu ochiul” promotorilor de energii regenerabile.

Solar, eolian, bioenergie

In egala masura insa, Banatul se numara printre cele mai bogate zone agricole si silvice din tara. Ceea ce inseamna ca aceasta zona este deosebit de propice pentru proiectele de biomasa, biogaz si biocombustibili. De altfel, analistii RES anticipeaza ca boom-ul eolian va fi urmat de cel solar, dupa care va fi randul boom-ului in bioenergie.

In luna noiembrie 2012, timp de trei zile( 28 – 30.11. 2012)  la Timisoara va avea loc cea mai importanta reuniune a producatorilor si dezvoltatorilor RES din aceasta zona a tarii, in cadrul RoEnergy South-East Europe- Timisoara 2012, targ international de energii regenerabile si eficienta energetica ( www.roenergy.eu),  organizat de R.E.S. Group la Pavilion Expovest ( Calea Lugojului, 7).